Ivan Borisov
Master anul 2
Pământ × Distructiv × Război × Erodare
Proiectul este compus dintr-o serie de lucrări de format larg realizate cu intenția de a regândi peisajul ca subiect și de a-l prezenta într-un nou context. Subiectul și contextul sunt marcate de ideea naturii distructive a omului, care produce consecințe devastatoare asupra semenilor și asupra mediului. Situat de cele mai multe ori la confluența dintre ambiția de a deține pământul și apartenența la pământ, războiul își manifestă lipsa de substanță printr-o infinitate de manifestări, descătușând răul banal, absurd, ambiguu, opac, care absoarbe energiile creative și aduce nimicul și moartea. În cele din urmă, pământul însângerat va acoperi cicatricile războiului și va adăposti trupurile morților, dar rămâne întrebarea: „Suntem oare capabili să menținem viziunea etică asupra lumii astfel încât să putem distinge binele de rău, sau ne vom resemna prin erodarea si depersonalizarea noastră?”







