Alexandra Mîță
Licență anul 3
Performance × Visceral × Spiritual × Tăiere × Degradare
„Dezumanizare” este un performance multisenzorial care propune o reconstituire simbolică a degradării spirituale a omului contemporan. Printr-o imersiune profundă în corporalitate, memorie și mit rural, lucrarea creează un spațiu liminal în care sacrul și grotescul coexistă într-o tensiune acută – dureroasă, dar necesară. La baza acestui demers se află o interogare directă și neliniștitoare: ce mai înseamnă sacralitatea în absența divinului? Într-o lume desacralizată, în care credința este înlocuită de automatisme, iar ritualul de consum, performance-ul devine un act de confruntare cu pierderea sensului spiritual și cu alunecarea ireversibilă spre materie inertă.
Personajul central al performance-ului este figura „omului-porc”, derivată din lucrarea realizată în 2024, „Îndepărtare față de Dumnezeu”. Aceasta înfățișează un hibrid confesiv, o construcție grotescă realizată din șoric de porc, care îmbracă mulajul propriului meu corp și este ulterior încapsulată în policarbonat, ca gest de conservare. Dublul corporal rezultat funcționează ca un simulacru degradat: respingător și vulnerabil în egală măsură, o materializare a ruperii legăturii cu sacrul și a transformării ființei umane într-un obiect lipsit de transcendență.
În tradiția românească, tăierea porcului este un act cu valențe complexe: sacrificiu, hrană, dar și ritual de purificare și coeziune comunitară. În cadrul performance-ului, acest gest ancestral este radical recontextualizat. Nu mai este vorba despre moartea porcului pentru supraviețuirea omului, ci despre moartea omului însuși – o despiritualizare lentă, intimă și aparent ireversibilă. „Omul-porc” devine astfel o efigie a căderii, dar și un posibil prag al renașterii. Performance-ul nu oferă răspunsuri și nu propune salvări facile. El construiește un spațiu de confruntare în care privitorul devine martor al unei metamorfoze dureroase: o coborâre necesară în carne, pentru a putea regăsi, poate, spiritul. Este un ritual laic și visceral, în care trupul devine simultan rugăciune, rană și posibilă regenerare.