David Farcaș
Master anul 1
Fragment × Funcțional × Distrugere × Arhitectonic × Recompus
Expoziția e construită pe ideea ruinelor, a punţii de legătură cu trecutul, cu relicvele arhitectonice, iar pe de altă parte, elemente ale contactului cu modernitatea și cu viitorul, „într-un mod ne-nostalgic al amintirii” potrivit artistului. Ruinele sunt văzute ca simboluri ale pierderii, dar prezența lor poate creea o nouă poveste, intrând în dialog cu spațiul pe care îl re-modelează. În expoziţia lui David Farcaş elementul ruinei nu e folosit ca un artefact, ci ca un început al unei investigații asupra spaţiului. Publicul poate observa modul în care sculptura își găsește locul în spațiul expozițional, urmând ca odată ce părăsește galeria, să intre în mediul natural unde legătura nu va mai fi doar cu omul, ci cu fenomenele naturii care modifică permanent structura inițială.









