O colaborare între UMFST Târgu Mureș și UAD a dat naștere sculpturii omagiale „Suflarea vieții" realizată de Alexandra Brînzac, dezvelită la aniversarea a 80 de ani a universității din Mureș.
Campusul UMFST, Târgu Mureș
La inițiativa remarcabilă a domnului rector, prof.dr. Leonard Azamfirei, de a amplasa în campusul Universității de Medicină, Farmacie, Știință și Tehnologie din Târgu Mureș o lucrare omagiu care să fie realizată de studenți ai UAD, dedicată pacienților aflați în suferință, celor care și-au donat corpul cercetărilor medicale, cât și celor care ne-au părăsit în contextul pandemiei, a luat naștere o colaborare între universitățile noastre, materializată prin lucrarea artistei Alexandra Brînzac (proaspăt absolventă a masterului de Sculptură), intitulată "Suflarea vieții". Procesul de selecție a lucrării a presupus multiple propuneri și iterații realizate de studenții noștri, colaborarea fiind coordonată de către conf. univ. dr. Septimiu Jugrestan. Sculptura a fost dezvelită în cadrul unei ceremonii integrate în seria de evenimente care marchează împlinirea a 80 de ani de excelență academică la UMFST.






