Zone de interes în practica artistică
În practica mea artistică mă aflu într-un proces continuu de explorare și definire a unei direcții proprii. Deși mă atrage în mod special zona sculpturii monumentale, demersul meu actual este unul de formare, în care experimentez și caut să înțeleg în profunzime relația dintre formă, volum și spațiu. Prin lucrările mele îmi propun să conturez o identitate distinctă, dorind să exprim unicitatea și diferența ca valori esențiale. Interesul meu nu este doar de a reprezenta forma, ci de a descoperi acele mijloace plastice prin care aceasta poate transmite o prezență autentică și personală. Procesul de lucru este unul riguros și implicat, bazat pe disciplină și pe o relație directă cu materialul. Pun accent pe muncă susținută și pe dezvoltarea treptată a limbajului vizual, fiecare lucrare devenind parte dintr-o căutare mai amplă. În această etapă, practica mea se definește printr-o deschidere către experiment și prin dorința de a acumula experiență, păstrând în același timp o atenție constantă asupra expresivității formei și a impactului acesteia. Consider că acest parcurs de căutare este esențial pentru construirea unei viziuni artistice solide și coerente.
Mirroring - autoportret în lut, modelaj (2026)
Studiu - desen în bitum (2026)
Fără titlu - turnare în aluminiu (2025-2026)
Fără titlu - compoziție, desen-modelaj-turnare în ceară (2025-2026)
Am ales să fac compoziția strânsă, pentru că am vrut să se simtă apropierea dintre ei. Nu m-a interesat să îi arăt complet, ci mai mult momentul în care se lovesc unul de celălalt. E ca un close-up dintr-o luptă, unde nu mai vezi tot, ci doar bucăți - capete, gâturi, tensiune. Formele se împing, se deformează, se amestecă între ele. Am încercat să păstrez un echilibru, dar nu unul calm, ci mai degrabă unul care ține lucrurile în tensiune. Pentru mine e despre conflictul direct, fără distanță, fără pauză.
0 - modelaj, turnare în ghips (2025)