Zone de interes în practica artistică
Lucrez mult cu ideea de moarte și absență. Nu ca eveniment, ci ca urmă. Prezența e limitată - ocupă spațiu, poate fi ignorată. Absența, în schimb, se infiltrează peste tot. Nu are formă fixă, dar organizează tot ce rămâne în jurul ei. Urmele - obiecte, gesturi, spații goale - ajung să aibă mai multă greutate decât prezența inițială. Mă întorc constant la copilărie, ca să înțeleg acum lucruri pe care nu le-am putut procesa atunci. Lucrurile nu trebuiau să existe ca să fie reale. Încerc să reconstruiesc acea realitate instabilă - unde ceea ce nu există sau nu se vede poate avea mai multă consistență decât ceea ce este evident.
Procesul de lucru - încep fără un plan clar. Testez, experimentez, și lucrarea se găsește singură pe parcurs. Sensul apare din ce face materialul, nu din ce spun eu.
Buchet pentru moarte - alamă, ceramică (2026)
Un gest simbolic, de a aduna fiecare “moarte”, ca si o floare. Florile cresc si moartea le culege. Am făcut flori pentru fiecare membru al familiei care nu mai este. Florile sunt din alamă, la scară naturală - nu cresc și nu se ofilesc, rămân într-o stare fixă. Fiecare este pusă în relație cu un suport ceramic vertical, derivat din piatra funerară. Imaginea transferată este ca si memoria - incompletă, instabilă, fragmentara. Împreună, aceste elemente funcționează ca un buchet - un mod de a organiza pierderea într-o compoziție care poate fi ținută, privită și, într-un fel, dusă mai departe.
Buchet pentru moarte - alamă, ceramică (2026)
Despre absență - sticlă, metal, hârtie (2025)
Cum reprezinţi vizual absenţa, singurătatea, liniștea? Un spaţiu gol în care nu se va potrivi altcineva niciodată exact a fel. Absenţa e conturul pe care îl lasă ceva ce a dispărut. E mirosul mamei mele pe care îl simţim doar pe hainele ei, pantofii pe care nu a apucat să îi poarte. E foarte greu de explicat sentimentul de lipsă, de pierdere, mai ales când nu știi ce ai pierdut.
Despre absență - ceramică, metal (2025)
Ceea ce rămâne în urmă este cel mai dureros. Când plângem, nu plângem doar pentru moarte, ci și pentru ce putea să fie și nu va mai fi niciodată. Plângem pentru dulapul cu haine care nu vor mai fi purtate, pentru pantofii care nu vor mai face niciun pas și pentru lucrurile pe care nu l-am spus.
Pe panourile de sticlă de pe uși sunt reprezentate obiectele care au rămas de la mama mea - bijuteriile ei pe care nu avem curajul să le purtăm, coada de păr împletită pe care și-a tăiat-o când era tânără, tot ce avea în portmoneu când a murit și poeziile și scrisorile ei. În dulap, am vrut să reprezint poveștile și „legendele” despre mama mea, presiunea și golul pe care l-a lăsat. Pantofii și-i i-a lăsat în urmă, fiindcă nu mai are nevoie de ei acum, iar noi trebuie să mergem mai departe.
Despre absență - detalii - sticlă, ceramică (2025)
Despre absență - fragment - sticlă, ceramică (2025)
La masă - lemn (2025)
O serie de scaune care ţin locul oamenilor care stau pe ele. Am observat la mesele din familie diferite momente și personaje - copilul de la masă care e ignorat de adulţi, îndrăgostiţii care se joacă cu picioarele pe sub masă, fraţii care trebuie să se lupte pentru același loc, adultul tânăr care îi reflectă pe ceilalţi fără ca el să își afișeze personalitatea.
La masă - lemn, sticlă, ceramică (2025)
Scaunele au rolul de a surprinde momentele de afecţiune, frică, singurătate, de interacţiune între oameni care stau la aceeași masă.