Zone de interes în practica artistică
În practica mea artistică mă situez în zona figurativului monumental, abordând lucrările într-un mod direct și autentic. Întregul proces este realizat manual, de la modelaj până la forma finală, fără utilizarea mulajelor sau a reproducerilor după alte lucrări. Această alegere reflectă interesul meu pentru originalitate și pentru relația directă dintre gest, material și formă. Lucrările mele păstrează o legătură cu tradiția, atât prin tehnică, cât și prin atenția acordată formei, însă sunt ancorate într-o sensibilitate contemporană. Mă interesează în mod special volumul și plasticitatea, modul în care forma ocupă spațiul și creează prezență. Un aspect esențial al demersului meu este impactul vizual și fizic al lucrărilor. Caut să construiesc forme care transmit forță, stabilitate și expresivitate, invitând privitorul la o experiență directă și intensă. Interesul meu nu se limitează la reprezentare, ci se extinde către modul în care forma devine obiect, prezență și mesaj în același timp. Prin această abordare, îmi propun să creez un dialog între tradiție și contemporaneitate, între gestul manual și percepția actuală asupra sculpturii.
Between body and shadow - sudură (2025)
Internally exposed - sudură (2025)
Memory of Form - modelaj (2025-2026)
Memory of Form (2025-2026)
Ideea lucrării pornește de la corp, dar nu ca imagine completă, si ca structură care susține, care duce greutatea și care merge mai departe. De asta am ajuns la picioare, nu ca fragmente ale unui corp lipsă, si ca forme suficiente în sine. Ele conțin deja ideea de echilibru, efort, stabilitate și mișcare. Lucrarea nu e despre un moment static, si despre o tensiune continuă. Un picior este stabil, apăsat, ancorat, iar celălalt este ridicat pe vârfuri, împins înainte. Între ele apare un dezechilibru controlat, o stare în care forma nu cade, dar nici nu se relaxează. Acolo stă, de fapt, sensul lucrării ,în momentul dintre sprijin și pas.
Felul în care sunt construite formele duce mai departe această idee. Nu sunt modelate direct și fixate, ci trec prin mai multe etape: din lut în negativ, din negativ în material ușor, apoi întărite, umplute, modificate, reduse. Interiorul împinge, exteriorul controlează. Spuma se dilată, acrylicul fixează, iar intervențiile ulterioare corectează și limitează. Forma apare dintr-un conflict între expansiune și control, nu dintr-un gest unic. De aceea, tensiunea nu e doar vizuală, ci reală, construită în material. Nu doar arată că este în pragul mișcării, si este efectiv rezultatul unor forțe care au împins-o în direcția asta.
Monumentalitatea nu vine doar din dimensiune, si din greutate, din stabilitate și din felul în care forma ocupă spațiul. Chiar dacă unul dintre picioare e pe vârfuri și pare instabil, nu cade. Rămâne într-un echilibru forțat, susținut. Asta transformă lucrarea dintr-un obiect într-un process,ceva care pare că se întâmplă, nu doar că există. În final, lucrarea nu vorbește despre corp în sens descriptiv, si despre efort, disciplină și mers înainte. Picioarele devin o formă de a arăta cum se susține un corp, dar și cum se duce mai departe, chiar și atunci când echilibrul nu e complet sigur.
Internally exposed - sudură (2025)
Lucrarea pornește de la o formă asociată controlului absolut - ,,death ball-ul” un spațiu închis, construit pentru precizie. Pe parcurs, însă, intenția inițială se dizolvă, iar procesul devine unul intuitiv, ghidat de reacții și stări. Structura sferică, inițial simbol al perfecțiunii și al controlului, se fragmentează și își pierde funcția. Ea nu mai conține mișcare, si devine un recipient al unei tensiuni interioare. Interiorul capătă o prezență ambiguă - organică, instabilă,în contrast cu rigiditatea metalică a exteriorului.
Lucrarea explorează astfel relația dintre control și abandon, dintre construcție și emoție. Sfera nu mai este un spațiu al acțiunii, ci unul al acumulării ,un loc în care forma nu mai servește un scop exterior, ci reflectă o stare internă. Prin compoziție și utilizarea umbrei, obiectul se extinde în spațiu, sugerând că ceea ce este vizibil este doar o parte dintr-un sistem mai larg, în care interiorul și exteriorul nu mai pot fi separate clar.
Gypsum model study - lut (2024)
Auguste Rodin study - lut (2024)
Horse study - piatră cioplită (2025)
Unstable balance - tehnică mixtă (2025)
Lucrarea pornește de la ideea de tensiune între control și pierdere, între dorința de a construi o formă coerentă și inevitabila ei fragmentare. Silueta centrală apare incompletă, instabilă, ca și cum ar fi prinsă într-un proces continuu de formare și destrămare. Nu este un corp fix, ci mai degrabă o urmă a trecerii, o acumulare de gesturi. Elementele laterale, asemănătoare unor aripi, nu sugerează neapărat libertatea, si mai degrabă o extensie fragilă a corpului. Ele par improvizate, construite din straturi repetitive, și transmit o senzație de greutate, nu de zbor. În loc să ridice figura, o țin într-o stare de echilibru incert, ca și cum orice mișcare ar putea duce la colaps.
Contrastul dintre gestul pictural, liber și violent, și materialitatea colajului introduce o ruptură între intenție și rezultat. Urmele negre par impulsive, directe, în timp ce structura din carton sugerează timp, repetiție și efort. Între ele apare o tensiune: ceva care vrea să se definească, dar nu reușește complet. Lucrarea poate fi citită ca o reflecție asupra încercării de a deveni - asupra efortului de a susține o formă, o identitate, în ciuda instabilității. Nu există o rezolvare clară, si doar o stare suspendată între construcție și destrucție, între ridicare și prăbușire.
When the Dead Sing Again - compoziție lemn (2025)
Lucrearea a fost realizată în timpul unei rezidențe Erasmus de două săptămâni în Atena și în insula Hydra. Lemnul acestei armuri nu este doar materie moartă - este un fragment dintr-un copac care a crescut pe pământ sacru, în inima unui cimitir. A stat ca un martor tăcut al trecerii timpului, al durerii și al iubirii, al poveștilor nespuse. Așa cum trupurile îngropate acolo s-au întors la pământ, lemnul s-a uscat și s-a transformat. Dar, în loc să rămână inert, a absorbit energiile subtile ale celor care au trăit, au iubit, au dansat și au suferit odinioară.
Când am lucrat cu el, nu l-am ales eu - el m-a ales pe mine. Mâinile mele nu au fost doar ale mele; au fost ghidate de un instinct mai profund: dorința celor plecați de a se exprima încă o dată. Această armură este o relicvă a expresiei lor - un canal prin care trecutul prinde contur. Prin intermediul ei, vocile tăcute își găsesc din nou sunetul. Își recuperează libertatea prin cântec, prin mișcare, prin vibrație.
