Zone de interes în practica artistică
Mi-am dorit ca, atunci când privesc lucrările mele, să simt o stare de repulsie, ca o provocare personală. Fiind subiecte atât de pure și intime, am vrut ca, după ce termin o lucrare, să mă simt temătoare să o privesc, ca și cum m-aș vedea într-o oglindă. Vreau ca ele să reflecte întreaga mea esență, așa cum este ea, fără nicio mască. Astfel, catharsisul, visceralitatea, degradarea, religia și feminismul sunt teme des abordate de mine. Mi-am dorit ca, atunci când privesc lucrările mele, să simt o stare de repulsie, ca o provocare personală. Fiind subiecte atât de pure și intime, am vrut ca, după ce termin o lucrare, să mă simt temătoare să o privesc, ca și cum m-aș vedea într-o oglindă. Vreau ca ele să reflecte întreaga mea esență, așa cum este ea, fără nicio mască. Astfel, catharsisul, visceralitatea, degradarea, religia și feminismul sunt teme des abordate de mine.
Hermit - ipsos ars (2025)
Intenția mea nu a fost ca Hermit să explice sau să se justifice. Dimpotrivă, personajul este conceput să vorbească singur, fără intervenții narative directe, emanând mister, rigiditate și ambiguitate. El ridică întrebări fără a oferi răspunsuri clare, obligând privitorul să rămână într-o stare de confruntare și reflecție. Figura reprezentată este desprinsă dintr-un spațiu spiritual și întruchipează un pustnic, o ființă retrasă din lume, dedicată unei existențe austere de post, rugăciune și izolare. În tradiția creștină, pustnicul este cel care se desprinde de societate pentru a se apropia de divinitate, alegând singurătatea ca formă supremă de credință. Astfel, lucrarea este traversată de o temă religioasă profundă, dar abordată dintr-o perspectivă personală și critică.
Capul personajului a fost conceput încă de la început sub forma unui craniu de capră, animal care, în simbolistica creștină, reprezintă adesea păcatul, rătăcirea sau pe cei condamnați, separați de oi la Judecata de Apoi. Antiteza dintre acest cap și veșmântul care sugerează puritatea, asceza și sfințenia pustnicului generează o tensiune vizuală puternică. Din această contradicție se nasc inevitabil întrebări precum: de ce? și cum? întrebări pe care mi le-am adresat atât mie, ca autoare a lucrării, cât și celor care o privesc.
Astăzi, Hermit nu mai reprezintă doar antiteza simbolică dintre păcat și credință, dintre corp și spirit, dintre imagine și dogmă. El a devenit expresia forței personale de alegere, capacitatea de a mă opune abandonului și de a refuza să cad pradă gândurilor distructive. Hermit este scrisoarea mea vizuală care afirmă: „Am trăit atunci, deci, cu siguranță, încă trăiesc.”
Hermit sunt eu.
Dezumanizare - performance (2025)
„Dezumanizare” este un performance multisenzorial care propune o reconstituire simbolică a degradării spirituale a omului contemporan. Printr-o imersiune profundă în corporalitate, memorie și mit rural, lucrarea creează un spațiu liminal în care sacrul și grotescul coexistă într-o tensiune acută – dureroasă, dar necesară. La baza acestui demers se află o interogare directă și neliniștitoare: ce mai înseamnă sacralitatea în absența divinului? Într-o lume desacralizată, în care credința este înlocuită de automatisme, iar ritualul de consum, performance-ul devine un act de confruntare cu pierderea sensului spiritual și cu alunecarea ireversibilă spre materie inertă.
Mai multe informații și fotografii din proiect se găsesc aici: Dezumanizare →
The Sleep of Myself / TSM - ipsos glazurat (2024)
The Sleep of Myself este o lucrare născută dintr-un an de insomnii violente, o perioadă în care somnul încetase să mai fie o funcție naturală și devenise un teritoriu inaccesibil. Nopțile erau marcate de agresiuni psihice intense, halucinații, distorsiuni ale realității și o disperare tot mai greu de gestionat. În încercarea de a amorți luciditatea dureroasă, alcoolul devenise o fugă temporară, un mijloc de a transforma trezia într-un vis continuu, confuz și saturat de tensiune. Insomnia ajunsese să violeze însăși posibilitatea de a închide ochii, împingându-mă spre limitele depersonalizării și către un punct psihic acut care a necesitat restructurare și confruntare directă.
În această cheie, lucrarea mă reprezintă dormind în acea perioadă. The Sleep of Myself devine astfel emblema unui trecut crud și apropiat, o materializare a unei stări-limită pe care am reușit să o depășesc. Este un chip lovit, vulnerabil, surprins într-un moment de abandon vital, o amprentă a fragilității mele, dar și a rezistenței care m-a readus spre mine însă.
Înapoi la mine - ipsos (2024)
„Înapoi la mine” nu este o simplă lucrare vizuală, ci funcționează ca un ars poetica al devenirii personale, o confesiune intimă despre lume, despre greșeală și despre procesul profund al întoarcerii către sine. Lucrarea vorbește despre acumulare: despre modul în care greșelile nu sunt negate sau respinse, ci preluate, absorbite și transformate în învățare. La finalul acestui parcurs, gestul nu este unul de judecată, ci de reîntoarcere: chipul se întoarce spre interior, iar dialogul cu sine devine blând, lucid și necesar. Lucrare este despre autoascultare într-o lume care judecă mai repede decât înțelege, despre reconstrucția sinelui prin blândețe și despre curajul de a transforma greșeala din stigmat în instrument de devenire.
Untitled - ipsos (2024)
Punctul de plecare al acestui experiment a fost dorința de a explora mulajul de silicon al propriului chip, desprinzându-l din cămășile rigide de ipsos și așezându-l pe diverse suprafețe, în încercarea de a obține deformări exagerate, rupte de logica realistă a formei umane. Această joacă a reprezentat o inițiativă personală de ieșire din zona de confort, o formă de eliberare față de controlul tehnicii clasice de turnare.
Vânătăi - performance (2024)
Vânătăi - performance (2024)
Performance-ul este un omagiu adus victimelor abuzului, indiferent de forma acestuia, dar și un act de confruntare personală. Sufletul meu rămâne prins între cele două lumi pe care abuzul le creează: lumea fricii și lumea durerii, o durere greu de împărtășit fără teama de a fi judecat. Durata performance-ului a fost de șase minute, structurate în trei acte: Actul I: intru în scenă, iau cărămizile care reprezintă traumele suferite în urma abuzului și le arunc asupra pânzei. Actul II: mă acopăr cu vopsea roșie. Actul final: merg și îmbrățișez pânza, ca gest al iertării. Mă iert. Îi iert.
Vânătăi - performance (2024)
For all the pigs you were - bronz (2025)
Lucrarea „For All the Pigs You Were” explorează complexitatea relațiilor umane printr-o alegorie sculpturală ce combină simbolismul fidelității, trădării și manipulării emoționale. Ansamblul prezintă o scroafă stilizată, cu două capete poziționate diametral opus: unul orientat spre înainte, reprezentând loialitatea și respectul aparent, și celălalt spre „înapoi”, simbolizând natura instinctuală și trădarea. Această dualitate ilustrează conflictul dintre rațiune și impulsurile primare.
Trumpet - aluminiu patinat (2025)
“Trumpet” propune o reinterpretare contemporană a Apocalipsei, în care sfârșitul lumii nu este un eveniment cosmic îndepărtat, ci un proces intim, psihologic și existențial, o prăbușire interioară care transformă individul în propriul său mesager al dezastrului.
Copiii Herei - alamă (2024)
„Copiii Herei” vin să completeze și să extindă narațiunea unei lucrări inițiale „Hera” , devenind sateliți simbolici ai zeiței și, implicit, ai identității proprii transfigurate artistic. Fiecare dintre aceste piese este realizată prin același proces meticulos: modelare în ceară, crearea mantalei, ardere, turnare a bronzului incandescent, spargere, șlefuire și patinare, astfel încât întregul ansamblu rămâne unitar, coerent și încărcat de aceeași vibrație materială și conceptuală.
Copiii Herei - alamă (2024)
Bagaj emoțional - fier și alamă patinată (2024)
Ideea lucrării este de a reprezenta bagajul meu de amintiri pe care l-am dobândit și cu care voi pleca mai departe inviața. Lucrurile pe care le pun în bagaj au o încărcătura emoțională puternica pentru mine, acestea fiind legate de anumite persoane, locuri sau chiar animăluțe. Sunt obiecte ce aparțineau acelor persoane sau obiecte din locuri precum scoicile de la Tuzla, ursulețu lui Asfalt, câinele meu, lumânări de la ziua de naștere a unei prietene, un patent primit de la tatăl meu de 8 Martie acum 7 ani.
Gravida - alamă (2023)
„Gravida” marchează un moment fondator în parcursul meu artistic, fiind prima lucrare realizată în alamă și, totodată, începutul unei relații profunde cu procesul și tehnica turnării. În interiorul acestui material dens, greu și totuși maleabil în stadiul său incandescent, am descoperit o formă de alchimie personală, transformarea unei idei intime într-un obiect durabil, aproape etern. Lucrarea a devenit astfel una dintre piesele-emblemă ale mele, purtând nu doar semnătura fizică, ci și pe cea conceptuală, a modului în care înțeleg forma, greutatea și prezența sculpturală.
În metal, maternitatea capătă o gravitate aparte: devine nu doar un moment fragil al existenței, ci o esență solidă, ancorată. „Gravida” este un semn al continuității, al fertilității și al forței latente a creației. Lucrarea se impune astfel ca un testament sculptural al începuturilor mele, dar și ca un omagiu adus capacității corpului de a genera viață și de a transmite, prin formele sale, un întreg vocabular afectiv.
Autoportret - alamă (2023)
„Autoportret”, așa cum îi sugerează și titlul, reprezintă o interpretare personală a propriei identități, realizată în primele zile ale celui de-al doilea an de licență. Intenția mea a fost de a construi un portret abstract, din care să transpară totuși trăsăturile care mă definesc: ochii mari, bărbia ascuțită și gâtul alungit. Atrasă de formele ovale, fine și sensibile, am ales ca acest autoportret să se înscrie în aceeași direcție estetică, în care recognoscibilul se împletește cu abstractizarea, iar identitatea nu este redată prin realism, ci prin esență și expresivitate formală.
Hundred Mouths for One Act/ HMOA - ipsos (2024)
Într-o societate în care demnitatea devine marfă de consum, iar umilirea publică este monedă curentă, “Hundred Mouths for One Act” ridică o întrebare brutală, fără perdea: Ce se întâmplă atunci când însăși degradarea este asumată și transformată în act artistic? Lucrarea este construită dintr-o sută de guri, toate replicate după propria gură, dispuse într-un bol cu diametrul de 1m, cu aspect de obiect utilitar și ritualic. Fiecare deschidere a gurii evocă o chemare aproape disperată, o invitație la profanare, o ofertă a sinelui către celălalt.
Hundred Mouths for One Act/ HMOA - ipsos (2024)
La dungă - ipsos glazurat (2025)
“La dungă” este o lucrare născută din revoltă, frustrare și ură mocnită față de mecanismele invizibile prin care societatea modelează și forțează individul să se conformeze. Trăim într-o lume în care normele devin arme subtile de presiune morală, obligându-ne să ne adaptăm formele, gesturile și chiar gândurile, până când ajungem să fim „călcați” asemeni unei perechi de pantaloni din stofă, neteziți și însemnați cu dungă pentru a putea fi considerați „purtați corect”. În această imagine alegorică, fierul de călcat se transformă într-un simbol al uniformizării și al violenței silențioase exercitate de colectiv asupra sinelui.
Astfel, lucrarea transcende dimensiunea personală și devine un discurs universal despre conformare, presiune socială și pierderea identității în fața mecanismelor colective. Lucrarea de față nu oferă răspunsuri liniștitoare, ridicând o cortină grea asupra propriilor noastre compromisuri, arătându-ne cât de mult ne-am transformat în simple piese de garderobă socială, croite, călcate, purtate.